Energizează-te cu alimente sănătoase!

DIVERSE
March 22, 2013 / Liviu Souca

Află care este secretul unei alimentaţii sănătoase la birou.

Ştim cu toţii că mâncarea servită în cantinele puse la dispoziţia angajaților de către companii nu este atât de grozavă; în plus, nu toate companiile oferă angajaţilor o cantină unde aceştia să poată servi masa. Oricare ar fi situaţia, este cert că avem nevoie să mâncăm, iar soluţia în ce priveşte dilema universală despre cum ne putem bucura de o alimentaţie sănătoasă la locul de muncă o aflăm din bucătăriile specialiştilor în domeniul nutriţiei.

Aşadar, ce este greşit în a mânca pe fugă? Ştim bine că graba în timpul mesei este dăunătoare, dar puţini sunt aceia care simt remuşcări atunci când, din lipsa timpului necesar, apelează la o gustare de prânz rapidă. Nu-i aşa? Ar fi totuşi de dorit ca în astfel cazuri să ne gândim la modul în care alimentaţia nepotrivită ne afectează la nivel personal. La urma urmei, conştientizarea este primul pas către schimbarea calitativă a vieţii noastre.

Nu este un mister pentru nimeni faptul că o alimentaţie sănătoasă şi potrivită sprijină din plin şi activitatea profesională, printr-o stare generală de bine, tonus ridicat şi îmbunătăţire a performanţelor intelectuale, care pot scădea dramatic în lipsa substanţelor nutritive şi vitaminelor necesare. Dacă ai nedumeriri referitoare la dieta ta, printre indiciile unei alimentaţii nepotrivite se numără şi o dispoziţie proastă, cauzată în general de scăderea cantităţii de glucoză în sânge, senzaţia de oboseală cauzată de stomacul prea plin şi oboseală psihică, în cele mai multe cazuri asociată cu deshidratarea.

Se înţelege deja de la sine că majoritatea oamenilor ar face faţă cu brio solicitărilor zilnice de la locul de muncă, dacă ar avea o alimentaţie sănătoasă şi un program regulat de exerciții fizice. Iată de ce un  nutriţionist ar putea fi persoana potrivită care să întindă o mână de ajutor. Probabil te întrebi cum. Ei bine, acesta pot determina comportamentele inconştiente pe care fiecare persoană le are referitor la alimentaţia la locul de muncă, şi apoi poate crea un plan de nutriţie în mai multe etape, care să ducă la restabilirea echilibrului în alimentaţie.

Desigur că nu trebuie să te laşi descurajat(ă) de vreo perspectiva sumbră asupra programelor de nutriţie şi dificultăţilor asociate acestora.

Concret, idei şi terminologii simple, precum cele ale lui Reinhard-Karl Üblacker – bucătar german cu experienţă şi autor al mai multor cărţi pe subiectul nutriţiei – înlesnesc drumul spre succesul în alimentaţie, chiar şi în cazul incepatorilor. Cât despre cele necesare unei alimentaţii corecte, pretenţiile sunt minime. Astfel, în afară de dorinţa de schimbare şi informaţii corecte despre fiecare etapă a procesului de nutriţie, nu vei avea nevoie nici măcar de o bucătărie utilată pentru ca mesele tale să însemne de fiecare data o doza  de energie.

Acest lucru înseamnă că vei putea pregăti prânzul împreună cu alţi colegi chiar în bucătăria de la birou, prilej minunat şi pentru dezvoltarea spiritului de echipă, adică de relaţii de muncă mai productive şi mai solide în timp. De aceea, să nu fie o surpriză când la şedinţe şi întâlniri se vor servi fructe uscate, si nuci, în loc de biscuiţi şi ciocolată, iar bucătăria va deveni o extensie plină de arome a sălii de şedinţe.

Nu este ora mesei încă, dar foamea te încearcă? În caz de urgenţă, sertarul biroului se poate transforma şi el într-un loc cu surse de energie:

–       Fructele uscate sunt alimente nutritive ce sprijină activ buna dispoziţie;

–       Prăjiturelele din orez şi cereale integrale ajută la refacerea energiei;

–       Biscuiţii din pâine uscată suprimă foamea, până la următoarea masă;

–       Curmalele au conţinut ridicat de glucide şi îmbunătăţesc rapid starea de spirit;

–       Nucile şi migdalele formează un coctail nutritiv, pentru acuitate mintală sporită;

–       Ciocolata (cu 70% cacao) îţi satisface imediat pofta de ceva dulce.

Cu hrana potrivită, fiecare zi la birou e un pas spre performanta pentru întreaga echipă!

Later edit: Iata si o soluţie pentru cei care doresc sau sunt nevoiţi sa tina dieta:

http://www.diettogo.ro/

Azi am aflat de ei si după ce ii incercăm si noi revenim cu impresii.

Sursa: adaptare din revista „Place 2.5”, nr. 6/ 2012, paginile 48-49. Revista este publicată de Sedus şi tradusă în şase limbi europene.