Cu ochii pe: Milano Design Week 2016

DESIGN
April 19, 2016 / Diana Blinda

salone-del-mobile-colajE acel moment din an pe care toată lumea pasionată de design european îl așteaptă: anualul Salone del Mobile, ajuns la a 55-a ediție dedicată inspirației și inovației.

În perioada 12-17 aprilie, peste 2400 de expozanți și-au prezentat ultimele creații pe parcursul a 1000 de evenimente care au avut loc la târg. Noile trenduri și abordări ale designului de mobilier s-au întrecut prin originalitate. Punctul central de interes: expozițiile de top organizate de participanți. Noi am selectat ce credem că a fost cel mai interesant și ne-am gândit să vi le arătăm și vouă.

 

NENDO: Scaunele Manga

Studioul nipon devenit deja iconic Nendo a creat 50 de scaune bazate pe tabele, linii și elemente de design asociate în general cu benzile desente manga. Realizate din oțel inoxidabil, cu un finisaj lucios, fiecare scaun reprezintă câte un element al poveștilor spuse în manga, de la lacrimi și transpirație, până la bule de vorbit. Nendo își descriu astfel expoziția: “Manga constă într-o serie de cadre pe o singură foaie de hârtie care creează o secvență. Similar, 50 de scaune standard sunt aliniate într-un grid, fiecare ducând cu gândul la poveste, și fiecare cu un element de design din manga.”

salone_nendo_005-1050x700

salone_nendo_007-1050x700

salone_nendo_004-1050x700

LENSVELT: The Boring Collection

Compania olandeză producătoare de mobilier Lensvelt a avut ca sursă principală de inspirație fascinația generală față de clișeul biroului Google. Așadar, colecția „plictisitoare” este o reacție la birourile cu zone de divertisment integrate în setup-urile lor, cu tot cu: tobogane, saltele speciale de brainstorm sau mese de ping-pong. Colecția conține: birouri, scaune, panouri acustice, dulapuri, un coș de gunoi și un ceas și abordează un design simplu, deloc obtruziv în tonuri pale. Lensvelt declară: “Când elementele de divertisment au început să apară, am pierdut din vedere că birourile sunt de fapt destinate lucrului. Cu Boring Collection, vrem să le oferim designerilor uneltele necesare pentru a restaura echilibrul dintre muncă și joacă”.

salone_lensvelt_005-1050x700

MINDCRAFT: In My Mind

MINDCRAFT au prezentat noi creații de design și craft daneze, prin lucrările a 16 designeri danezi cum ar fi Ole Jensen și Rosa Tolnov Clausen, care interpretează tema In My Mind. Curatoriate de duo-ul de design italiano-danez GamFratesi, expoziția a inclus o gamă variată de design contemporan, de la mobilier, la accesorii decorative sau obiecte textile, sub promisiunea că va “demonstra calitățile, potențialul și versatilitatea noului val danez de design și meșteșug”.

 

salone_mindcraft_003-1050x700

salone_mindcraft_004-1050x700

salone_mindcraft_002-1050x700

STRUCTURE

Vernisajul The Structure din zona milaneză Ventura Lambrate anunță că va aduce laolaltă cel mai bun design norvegian al momentului. Contribuitorii, prezenți dintr-o selecție largă de discipline, au fost rugați să realizeze obiecte de design inspirate de temele de „structură” sau „urmă”. Selecția creațiilor – de la vaze de Engesvik și tacâmuri de Beller Fjetland, până la textile, lămpi și sfeșnice – au fost curatoriate de către Hanna Nova Beatrice, editor al Residence Magazine, împreună cu designerii de interior Kråkvik & D’Orazio.

salone_norwegian_003-1050x700

salone_norwegian_002-1050x700

salone_norwegian_005-1050x700

HEM: Ice Cream Socials

Știm sigur că expoziția pe placul tuturor a venit din partea HEM cu proiectul “Ice Cream Socials”, centrat în jurul setului de scaune realizate de designerul britanic Max Lamb „Last Stool Splatter”. Fiecare scaun este făcut dintr-o unică fibră de metal, care este apoi lăcuită și stropită manual cu email. Ca să se potrivească cu cele 4 tipuri de design, gelateria milaneză Rigoletto a creat patru tipuri aferente de înghețată. Întâlnirile, care onorează tradiția italiană de a se vedea cu prieteni la masă și stat la povești, au fost găzduite de colaboratorii HEM, cum ar fi Philippe Malouin, Karoline Fesser și Studio DeFORM.

HEM_0838_f93064eb-fde2-44af-b80a-788646173b46_2048x2048

salone_hem_001-1050x700

LEE BROOM: Salone del Automobile

Lee Broom este un designer englez care are o abordare flexibilă pentru expoziția lui de la Salone del Mobile, așezând instalația de lumini inspirată de trendurile anilor ‘90 într-o dubă care a dat ture orașului pe parcursul săptămânii. Duba gri a arătat ca o furgonetă de transport oarcare, până când ușile îi sunt deschise și interiorul relevă setup-ul care imită sentimentul unui palazzo veritabil. “Încercând să-mi dau seama unde ar trebui să aibă loc expoziția mea, m-am gândit: de ce să nu fie peste tot? Creațiile mele sunt deobicei supra-realiste și ideea din spatele instalației este să vezi ceva neașteptat – o iluzie optică captivantă”, susține Broom.

salone_lee-broom_003-1050x700

Jorge Diego Etienne: Círculos

“Círculos” e prima linie a designului originar din Monterrey, Jorge Diego Etienne expusă la Salone del Mobile Milano. Seria este compusă din patru obiecte de design interior care explorează forme geometrice 3D, plecând de la inspirația cercului. Colecția lui Etienne conține: un fotoliu, două lămpi și o oglindă. Fiecare dintre produse are o natură sculpturală, menținând însă simplitatea sa funcțională.  

jorgediegoetiennedesignboom01

jorgediegoetiennedesignboom04

jorgediegoetiennedesignboom06

Și acum, verdictul: care dintre expozițiile de la Salone del Mobile 2016 vi s-a părut cu adevărat ingenioasă?

 

Sursă informații și fotografii: Ignant.de